Noutăţi de-acasă!

Home sweet Iaşi! Din mai multe motive.. Unul dintre ele este ediţia de primavară a târgului RIUF ce va avea loc la Iasi, pe 17 martie, la Hotel Unirea, în intervalul orar 10- 18.



Tu, student ce te pretinzi a fi iminent, vei afla mai multe despre modalitățile prin care studiile în străinatate devin la fel de accesibile financiar precum cele din România, prin programele de burse și împrumuturi oferite de instituții internaționale.

Am rasfoit cateva broşuri si site-ul evenimentului, www.riuf.ro, si am vazut cu încantare că cea mai spectaculoasă ofertă vine din Danemarca, unde școlarizarea este gratuită, studiile fiind finanțate de guvernul danez. In Olanda, studenții au șansa de a studia într-o manieră mult mai practică, datorită sistemului de predare al universităților de științe aplicate și facilităților deosebite puse de școli la dispoziția oricărui elev. În Marea Britanie, odata admis la o universitate de stat, un student român poate să-și finanțeze taxele de școlarizare pentru un program de licență printr-un împrumut pe care îl acordă guvernul acestei țări tuturor cetățenilor UE. Condiții de finanțare extrem de avantajoase sunt oferite și de Franța și Germania.

Dacă nu vrei să alegi o ţară străină, atunci ai şi alternativele de acasă - Universitatea “Al. I. Cuza” Iaşi, Universitatea de Medicină “Gr. T. Popa” şi Universitatea Petre Andrei.

PS: Sper că te-am convins! Pentru mai multe detalii, poţi accesa www.riuf.ro

reflections of a skyline.

"And I want to play hide and seek, give you my clothes, tell you I love you shoes, sit on the steps when you take a bath, and massage your neck. And kiss your face, hold your hand, and go for a walk. Not mind when you eat my food, and meet you at Rudy's and talk about the day. Talk about your day and laugh at your, your paranoia. I give you tapes you don't even listen to, watch great films, watch terrible films. And tell you about the tv-program I saw the night before and not laugh at your jokes. I want you in the morning, but let you sleep for a while. Tell you how much I love your eyes, your lips, your hair, your neck. Sit on the steps, thinking, 'till your neighbours come home. Sit on the steps 'till you come home. Worry when you're late, and be amazed when you're early. I'd give you sunflowers and go to your party and dance. Be sorry when I'm worried and happy when you forgive me. Look at your photos and wish I'd known you forever. Hearing your voice in my ear, feel your skin on my skin, and get scared when you're angry. I tell you you're beautiful, hold you when you're anxious, hold you when you're hurt, want you when I smell you, offend you when I touch you and whimper when I'm next to you. Whimper when I'm not. Smother you in the night and get cold when you take the blanket and hot when you don't. Melt when you smile, dissolve when you laugh. But not understand how you think I'm rejecting you when I'm not rejecting you, and wonder how you could ever think I'm rejecting you. And wonder who you are, but I accept you anyway. And tell you about the tree angel, the enchanted forest boy who flew across the whole ocean just because he loved you. I'd buy you presents you don't want and take them away again. And ask you to marry me, and you say no again but I keep on asking because though you think I don't mean it but I always have from the first time I asked you. I wander the city thinking. It's empty without you but I want what you want and think. I'm losing myself. But I'll tell you the worst of me but try to give you the best of me because you don't deserve any less. Answer your questions when I'd rather not, tell you the truth when I really don't want to, and try to be honest because I know you prefer it. And think it's all over, but hang on for just ten more minutes before you throw me out of your life. Forget who I am and let me try and get closer to you. And somehow, somehow communicate some of the overwhelming, undying, overpowering, unconditional, all-encompassing, mind-expanding, ongoing, never-ending love I have for you."

we end or we begin

Se zice că pauzele lungi și dese sunt cheia marilor succese! Să zicem ca e adevărat. Parțial.. desigur! Asta numai dacă luăm în considerare ultima perioadă în care am fost mai mult offline, succesul justificându-se în zero (0) restanțe în sesiune! Ăsta da succes!

Am impresia că iarna în 2011 se cam încăpățânează să spulbere visul de vară al unora dintre noi, sau măcar de primăvară... După vacanța de iarnă, când am revenit în București am adus iarna din Iași, la fel și acum. Când auzisem și eu că se încalzește și eram bucuroasă că voi profita nițel de razele de soare de-acasă... pac a nins! Hmmm...Cum am ajuns în București iar, pac a început să ningă! Clar, ceva e putred la mijloc! Saaaaau sunt eu aducătoare de fulgi de zăpadă! Sorry, not my fault! Cum spuneam, după o sesiune glorioasă asezonată cel mai frecvent de circa două (2) cafele pe noapte, am reușit performanța niciunei restanțe! :d Faptul că a mai trecut timp s-a marcat și în calendar, pe 6 februarie... Și mă bucur că am avut aproape oameni și urări speciale! Vacanța a fost evident și ea motiv bun să-mi revăd persoane dragi, dar să nu exagerăm cu prea multe note siropoase...:P

Printre multe, am avut un training absolut genial în tren spre București.. Trei doamne, trecute de jumătatea vieții au vorbit neîncetat și foarte în detaliu despre...înmormântări, parastase și praznice! Despre modalități și practici profesionale în domeniu! Am ajuns la capătul răbdărilor auzind enșpe mii de povești în vreo 4 ore, dacă punem la socoteală că restul de 3 le-am dormit cu căștile în urechi. Am rămas foarte uimită când am auzit-o pe una dintre ele cum spunea: "Eeee, păi mama mea arăta așa biiiine, avea niște bujori în obraji de zici că dormea, nu alta!" ....................... Cum să spui așa ceva???? :| Am rămas interzisă total și mi-am pus repede caștile în urechi... cine știe ce discuții mai urmau. Asta apropo de românii au talent! Bine că m-a salvat telefonul și am intrat cât de repede în normal când am coborât din tren! Dar să nu exagerăm nici cu povestirile prea horror..:)))

Zi cu însemnătate luni, a început semestrul al doilea de facultate. A fost mai greu ca orice alt început, mai ales după vreo 2 săptămâni de vacanță dar bine că toate începuturile au și părți bune. Spun părți bune pentru că am avut plăcuta ocazie să-l cunosc pe Remus Pricopie, care îmi este profesor la masteratul pe care îl urmez. Il știam pe dumnealui doar din cărțile de Relații Publice pe care le-a scris pentru că m-au interesat câteva dintre ele pentru lucrarea de licență. Eram curioasă cum e în fața studenților, cum ține prelegerile, dacă e la fel de ordonat și logic în idei. Mi s-au confirmat bănuielile și pot spune că e un profesor deschis, aproape de student și receptiv la nevoile lui, orcând dispus să ofere informații. Ne-a spus clar și răspicat că cel mai reușit curs al său cu masteranzii a fost unul despre cu totul altceva decât PR, unul despre etică și responsabilitate. Ceea ce mi-a rămas întipărit a fost momentul în care se auzea un zumzăit, iar dumnealui s-a oprit timp de câteva secunde și cu un ton prietenesc, cât se poate de diplomat a spus: "Țin să precizez, că de fiecare dată când cineva dintre d-vs va vorbi, eu mă voi opri și îl voi asculta...din respect!" Cred că a fost cea mai aparte manieră pe care am întalnit-o atunci când un profesor menționează regula comună de bun simț - Nu vorbim unii peste alții!

Cu alte cuvinte, pot spune că lucrurile bune se întâmplă în timp (și după un animit timp), deci pauza a fost pe măsura a ceea ce urma să înceapă!